Emoții la debut! Cea mai mare problemă a românului: capitolul la care Pantilimon a avut procentaj 0%

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prestațiile mai puțin fericite ale lui Joe Hart în poarta lui Manchester City l-a determinat pe Manuel Pellegrini să-i dea o șansă lui Costel Pantilimon. Drept urmare, românul a fost titular în partida contra lui Norwich, de pe Etihad.

Gazdele au obținut o victorie fără drept de apel, cu 7-0, iar poarta lui Pantilimon a fost pusă o singură dată în pericol, însă românul nu a avut nicio problemă la șutul lui Pilkington de la peste 20 de metri.

Cifrele partidei evidențiază faptul că prestația românului nu a fost tocmai lipsită de greșeli însă. Astfel, dintre cele 14 pase, Pantilimon a reușit 12 (86%). Cea mai mare problemă a lui Costel au fost mingile lungi. De două ori a încercat portarul să trimită lung la coechipieri, o dată în flancul stâng și o dată în cel drept, și la fiecare fază pasele sale au fost interceptate.   

Totuși, de câte ori a aruncat mingea cu mâna, Pantilimon nu și-a greșit ținta. Jucătorul la care a pasat cel mai mult a fost și unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe teren, Matija Nastasic, marcatorul unui gol. Românul i-a pasat fundașului sârb în vârstă de 20 de ani de 9 ori, de fiecare dată cu succes.

Manchester City – Norwich 7-0 a consemnat debutul lui Costel Pantilimon în Premier League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ

Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×